______________________________________________________________________________________________________________________________
Radu Tîrcă and Ștefania Hîrleață are students at University of Architecture and Urbanism 'Ion Mincu', Bucharest. At present, they lead their theoretical research on the subject of thermal towns and diploma projects in Govora Baths under the guidance of Stefan Simion, Irina Tulbure and Ilinca Paun Constantinescu. As students, they won second prize and best student project in a BeeBreeders international architecture competition - Mango Vynil Hub, third prize in a Zeppelin national competition - Prototip pentru comunitate, as well as other mentions in other competitions.
Ilinca Păun Constantinescu
În ultimele două secole, planificarea urbană s-a ocupat aproape exclusiv cu procesele de creştere- fenomen pe care se sprijină toate ideile, teoriile, şi practicile epocii moderne. Dar, odată cu stagnarea sau scăderea economică și demografică, evidente în multe orașe românești, ideea de colonizare îşi pierde legitimitatea, astfel încât edificarea nu mai este un scop, ci devine un punct de plecare. Philipp Oswalt[1] vorbeşte despre noţiunea de post-arhitectură şi pune în discuţie precepția asupra existentului: în contextul unui regres evident al multor oraşe, trebuie găsite noi modalităţi de a proiecta, în care arhitectura singură apare ca un domeniu prea îngust.
În 1938 Wirth definește urbanitatea după trei criterii: dimensiune, densitate și diversitate[2] – deci după el, anumite forme de organizare foarte mici, super de-densificate sau mono-orientate nici nu ar trebui considerate urbane (caracteristici care se aplică multor orașe românești actuale). Pe de altă parte, după cum de-a lungul istoriei nenumărate viziuni despre oraș (utopice sau nu) s-au născut ca răspuns al unei stări de urgență, această de-densificare este un pretext pentru o renaștere sub o altă formă, inovatoare şi adaptată realităţii. Vidurile urbane, spațiile construite goale, încărcare de semnificații istorice sau nu, au potențial imens, și pot servi și altor scopuri decât densificărilor. Din acest proces complex de transformare rezultă noi interacțiuni și forme de organizare socială. Aparenta criză a orașului oferă o oportunitate de regândire a relaţiilor dintr-un ţesut urban, în care spațiul se adaptează societății și nu invers.
O viziune sănătoasă pornește de la ideea de non-creștere drept opțiune realistă și optimist, în care schimbarea (în acest fel esențială și durabilă), vine din interiorul orașelor, având ca punct de plecare îmbunătățirea calității vieții folosind resursele existente. Chiar dacă orașul va fi mai mic în viitor, poate fi într-o mare măsură mai bun.
[1] arhitect şi publicist german, iniţiatorul proiectelor „Urban Catalysts“, „Shrinking Cities“
[2] În „Urbanism as a Way of Life” 1938; observațiile au ca punct de plecare lumea urbană americană de după primul Război Mondial.
Born in Bucharest in 1982, she earned her PhD degree in architecture in 2013. She currently practices architecture at Ideogram Studio, teaches theory of architecture at “Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism Bucharest, and leads cultural projects within the IDEILAGRAM Association. Together with her team from IDEILAGRAM, she lead two major researches and exhibition: Shrinking Cities in Romania (MNAC Bucharest, 2016), On Housing (Timco Halls Timișoara, 2018), and edited Shrinking Cities in Romania. Orașe românești în declin (DOM publishers&MNAC Press 2019).
